În Scripturile grecești creștine, acest cuvânt desemnează o stare decăzută, asemănătoare unei închisori. În Tartar au fost aruncați îngerii neascultători din zilele lui Noe. În 2 Petru 2:4, folosirea verbului tartaróō („a arunca în Tartar”) nu transmite ideea că „îngerii care au păcătuit” au fost aruncați în Tartarul prezentat în mitologia păgână (o închisoare subterană și un loc de întuneric pentru zeii de rang inferior). Mai degrabă, acest verb arată că ei au fost înlăturați de Dumnezeu din pozițiile și privilegiile lor cerești și au fost aruncați într-o stare de profund întuneric mintal, care îi împiedică să înțeleagă scopurile luminoase ale lui Dumnezeu. Sfârșitul lor va fi la fel de întunecat, deoarece Scripturile arată că vor suferi distrugerea veșnică împreună cu conducătorul lor, Satan Diavolul. Așadar, prin „Tartar” se înțelege starea de decădere totală în care se găsesc acești îngeri rebeli. Nu trebuie confundat cu „abisul” menționat în Revelația 20:1-3.