Salt la conţinut

Salt la cuprins

 SUBIECTUL DE COPERTĂ

Cum puteţi învinge surmenajul

Cum puteţi învinge surmenajul

ANIL era extenuat. Îşi luase un nou loc de muncă deoarece acesta îi promitea mai mult prestigiu şi un venit mai mare. Însă acum ajunsese să lucreze până seara târziu şi chiar şi la sfârşit de săptămână, ceea ce însemna uneori 80 de ore de muncă pe săptămână. „La serviciu, mediul era haotic, spune el, iar toată responsabilitatea era pe umerii mei. Mi-am zis: «Ce am făcut? Dacă nu schimb ceva în viaţa mea, sunt un om mort».” Anil ajunsese la surmenaj.

Surmenajul cauzat de locul de muncă înseamnă mai mult decât o stare de oboseală şi stresul obişnuit pe care-l implică munca de zi cu zi. Se caracterizează prin epuizare cronică, însoţită de sentimente puternice de frustrare şi de neputinţă. Cei ce suferă de surmenaj au tendinţa să se detaşeze afectiv de munca lor, îşi pierd motivaţia şi dau mai puţin randament. În plus, studiile îl asociază cu numeroase probleme de sănătate în plan fizic şi emoţional.

Cum se ajunge la surmenaj? Un factor des întâlnit îl constituie volumul exagerat de muncă. Din cauza presiunilor de ordin economic, unii angajatori le pretind angajaţilor să lucreze mai multe ore, uneori pentru bani mai puţini. În prezent, tehnologia îi ţine pe unii în contact permanent cu munca, estompând astfel linia de demarcaţie dintre muncă şi viaţa privată. În cazul altora, nesiguranţa locului de muncă, lipsa de control asupra muncii prestate sau sentimentul că sunt trataţi nedrept pot contribui la apariţia surmenajului. Stabilirea greşită a priorităţilor şi conflictele cu colegii de muncă pot duce şi ele la surmenaj.

Uneori, noi înşine suntem cauza acestuia. Pentru a-şi atinge unele obiective profesionale sau pentru a se bucura de un salariu mai mare, unii îşi încarcă viaţa cu tot mai multă muncă. Ajung să-şi ia mai multe angajamente decât pot să respecte, îndreptându-se astfel vertiginos spre surmenaj.

Dacă aţi ajuns surmenaţi din cauza locului de muncă, ce puteţi face pentru a ieşi din această stare? Cu siguranţă, dacă vă simţiţi prinşi într-o situaţie fără ieşire, vi se va părea imposibil să faceţi schimbări. Totuşi, vă invităm să analizaţi patru sugestii care v-ar putea fi de ajutor. S-ar putea să constataţi că aveţi mai multe opţiuni decât v-aţi imaginat.

 1. EVALUAŢI-VĂ PRIORITĂŢILE

Ce este cel mai important pentru voi? Mulţi oameni ar pune în capul listei relaţiile familiale şi o bună sănătate. Dacă sunteţi surmenaţi, acestea vor avea probabil de suferit.

Stabilindu-vă clar priorităţile, vă pregătiţi să luaţi decizii grele, dar şi să acceptaţi unele compromisuri. De exemplu, probabil observaţi că locul de muncă vă extenuează. V-aţi putea gândi: „Nu pot să-mi schimb locul de muncă şi nici să lucrez mai puţin; am nevoie de bani!”. E-adevărat, cu toţii avem nevoie de bani. Dar de câţi avem nevoie în realitate? Şi cât de mult sacrificăm pentru ei din lucrurile pe care le preţuim cel mai mult?

Nu cedaţi presiunilor de a adopta priorităţile celor din jur. Priorităţile angajatorului diferă probabil de ale voastre. Unii aleg să pună munca pe primul loc în viaţă, dar asta nu înseamnă că trebuie să faceţi şi voi la fel.

PRINCIPIU BIBLIC: „CHIAR DACĂ CINEVA ARE DIN BELŞUG, VIAŢA LUI NU DEPINDE DE LUCRURILE PE CARE LE ARE” (LUCA 12:15).

2. SIMPLIFICAŢI-VĂ VIAŢA

Pentru a reduce stresul şi a câştiga timp pentru lucrurile pe care le preţuiţi cu adevărat, aţi putea lua în calcul posibilitatea de a lucra mai puţin, aţi putea încerca să vă convingeţi angajatorul să vă reducă din responsabilităţi sau aţi putea stabili că trebuie să vă schimbaţi locul de muncă. Indiferent de hotărârea luată, va fi necesar probabil să vă schimbaţi stilul de viaţă şi, implicit, situaţia financiară. Acest lucru nu este imposibil şi s-ar putea să nu fie nici atât de greu pe cât credeţi.

În multe ţări, societatea de consum promovează ideea că fericirea depinde de venit şi de bunurile pe care le deţinem. Realitatea este însă cu totul alta. Un stil de viaţă mai simplu poate aduce mai multă libertate şi satisfacţii. În vederea unei asemenea schimbări, străduiţi-vă să micşoraţi cheltuielile şi să economisiţi bani. Încercaţi să reduceţi sau chiar să eliminaţi datoriile. Discutaţi despre necesitatea de a face această schimbare cu membrii familiei şi cereţi-le ajutorul.

PRINCIPIU BIBLIC: „AVÂND HRANĂ ŞI ACOPERĂMÂNT, VOM FI MULŢUMIŢI CU ACESTEA” (1 TIMOTEI 6:8).

 3. ÎNVĂŢAŢI CÂND TREBUIE SĂ SPUNEŢI „NU” MUNCII

Dacă aveţi un volum de muncă nerealist sau vă confruntaţi la serviciu cu o problemă persistentă, discutaţi despre situaţia voastră cu angajatorul. Dacă este posibil, oferiţi-i soluţii care să satisfacă atât necesităţile voastre, cât şi ale lui. Asiguraţi-l de devotamentul vostru faţă de locul de muncă şi explicaţi-i ce sunteţi dispuşi să faceţi, dar spuneţi-i în mod clar şi ferm şi ce nu puteţi face.

Gândiţi în perspectivă şi fiţi realişti. Dacă vreţi să lucraţi mai puţin, angajatorul se va aştepta probabil să acceptaţi un salariu mai mic. Anticipaţi riscuri precum ameninţarea cu pierderea locului de muncă şi fiţi pregătiţi să reacţionaţi. Nu uitaţi totodată că perspectivele de a găsi alt loc de muncă sunt mai mari dacă sunteţi încă angajaţi.

Chiar dacă ajungeţi la un acord cu angajatorul privind programul de lucru, luaţi în calcul posibilitatea ca, mai târziu, să fiţi supuşi din nou la presiunea de a prelua mai multe sarcini. Ce vă poate ajuta să rămâneţi fermi? Respectarea angajamentelor luate faţă de angajator. Aceasta vă va da libertatea de a-i cere angajatorului să acţioneze în acelaşi fel faţă de voi şi să nu vă dea mai mult volum de muncă decât cel stabilit.

PRINCIPIU BIBLIC: „ÎN VORBIREA VOASTRĂ, DA-UL VOSTRU SĂ ÎNSEMNE DA ŞI NU-UL VOSTRU, NU” (MATEI 5:37).

 4. DAŢI UN NOU SUFLU VIEŢII

Chiar dacă la locul de muncă nu vă confruntaţi cu probleme majore, aveţi probabil parte de stres, interacţionaţi cu oameni dificili sau întâmpinaţi situaţii neplăcute. Prin urmare, rezervaţi-vă suficient timp pentru a vă odihni şi a vă relaxa în mod echilibrat. Nu uitaţi că destinderea nu trebuie să fie costisitoare pentru a vă aduce o adevărată înviorare vouă şi familiei voastre.

Căutaţi domenii de interes şi legaţi prietenii în afara locului de muncă. În plus, nu vă definiţi în funcţie de tipul şi volumul muncii prestate. De ce este înţelept să procedaţi astfel? În cartea Your Money or Your Life se făcea următoarea remarcă: „Ceea ce eşti depăşeşte cu mult ceea ce faci pentru a-ţi câştiga banii”. Dacă identitatea voastră şi respectul de sine depind în primul rând de munca desfăşurată, vă va fi greu să reduceţi importanţa pe care o are aceasta în viaţa voastră.

PRINCIPIU BIBLIC: „MAI BINE O MÂNĂ PLINĂ DE ODIHNĂ DECÂT DOUĂ MÂINI PLINE DE TRUDĂ ŞI GOANĂ DUPĂ VÂNT” (ECLESIASTUL 4:6).

Puteţi deci face schimbările necesare pentru a combate surmenajul? Da! Anil, menţionat la începutul articolului, a reuşit. El spune: „Am luat legătura cu fostul meu angajator şi l-am întrebat dacă ar fi dispus să mă reangajeze. Răspunsul lui a fost afirmativ. Mi-a fost ruşine să dau ochii cu foştii colegi, mai ales după ce le spusesem că găsisem «păşuni mai verzi». În plus, salariul meu a scăzut considerabil. Dar am câştigat pacea minţii, am putut să petrec mai mult timp cu familia, dar şi să mă ocup de lucrurile pe care le consider cu adevărat importante”.