Băieţelul vostru de cinci ani se joacă în camera alăturată. Deodată auziţi ceva spărgându-se. Alergaţi să vedeţi ce s-a întâmplat şi-l găsiţi pe cel mic stând lângă o vază de porţelan făcută cioburi. Privirea lui vinovată spune totul.

„Tu ai spart vaza?”, îl întrebaţi pe un ton dur.

„Nu, mami, nu am spart-o eu!”, răspunde el fără să stea pe gânduri.

Nu e prima oară când îl prindeţi minţind. Ar trebui oare să vă îngrijoraţi?

Toate minciunile sunt greşite. Biblia spune că Iehova Dumnezeu dezaprobă „limba mincinoasă” (Proverbele 6:16, 17). Legea dată Israelului antic impunea sancţiuni stricte în cazul oricărei persoane care înşela pe cineva (Leviticul 19:11, 12).

Totuşi, nu toate minciunile sunt la fel. Unele minciuni sunt maliţioase, fiind spuse cu scopul de a-i face rău cuiva. Altele sunt rostite sub impulsul momentului, poate de ruşine sau de teama pedepsei (Geneza 18:12-15). Deşi toate minciunile sunt greşite, unele sunt mai grave decât altele. Dacă copilul vostru a zis o minciună, luaţi în considerare vârsta lui şi motivul pentru care a ascuns adevărul.

Trebuie să vă ocupaţi de problemă cât timp copilul e încă mic. „A spune adevărul, mai ales când e greu, constituie o lecţie importantă pentru copii”, scrie dr. David Walsh. „Relaţiile se bazează pe încredere, iar minciuna va distruge acea încredere.” *

Nu intraţi însă în panică. Dacă copilul vostru a minţit nu înseamnă că e pe cale să devină rău. Nu uitaţi ce spune Biblia: „Nebunia este lipită de inima copilului” (Proverbele 22:15). Unii copii arată o astfel de „nebunie” minţind, probabil deoarece se gândesc că aşa pot scăpa uşor de pedeapsă. Prin urmare, e important cum reacţionaţi.

Încercaţi să înţelegeţi motivul pentru care copilul vostru minte. Îi e frică de pedeapsă? Vrea să nu vă dezamăgească? Dacă născoceşte poveşti ca să-şi impresioneze prietenii, o face pentru că e încă mic ca să înţeleagă diferenţa dintre realitate şi fantezie? Când veţi înţelege de ce minte copilul, veţi şti mai bine cum să-l corectaţi. (Principiu biblic: 1 Corinteni 13:11)

Folosiţi uneori afirmaţii în loc de întrebări. În scenariul prezentat la începutul articolului, mama, care deja ştia ce se întâmplase, l-a întrebat pe copil pe un ton dur: „Tu ai spart vaza?”. Copilul a minţit, fiindu-i frică probabil de reacţia furioasă a mamei. Dar să presupunem că, în loc să pună o întrebare acuzatoare, mama ar fi spus doar: „Vai de mine, ai spart vaza!”. Folosind o afirmaţie în locul unei întrebări, ea nu l-ar fi făcut pe copil să recurgă la minciună, ci l-ar fi ajutat să înveţe să fie cinstit. (Principiu biblic: Coloseni 3:9)

Lăudaţi-l pentru sinceritate. Copiii doresc din fire să le placă părinţilor. Folosiţi-vă de această înclinaţie în avantajul vostru. Faceţi-i de cunoscut copilului că, în familia voastră, cinstea şi sinceritatea sunt foarte apreciate şi că, prin urmare, aşteptaţi de la el să spună adevărul. (Principiu biblic: Evrei 13:18)

Ajutaţi-l pe copil să înţeleagă clar că minciuna distruge încrederea şi că e nevoie de mult timp ca aceasta să fie recâştigată. Lăudându-l când vă spune adevărul, îl veţi stimula să adopte un comportament frumos. De exemplu, i-aţi putea spune: „Mă bucur mult că eşti sincer”.

Daţi un bun exemplu. Evident, nu puteţi pretinde de la copilul vostru să spună adevărul dacă vă aude pe voi zicând, de pildă, „Spune-i că nu sunt acasă” când nu vreţi să vorbiţi cu cineva la telefon sau „Rămân acasă pentru că sunt bolnav” când, în realitate, vreţi să vă relaxaţi. (Principiu biblic: Iacov 3:17)

Folosiţi Biblia. Principiile şi relatările consemnate în Biblie promovează cinstea. Cartea Ascultă de Marele Învăţător, publicată de Martorii lui Iehova, vă poate ajuta să întipăriţi principiile biblice în mintea şi în inima copilului vostru. Capitolul 22 este intitulat „De ce este greşit să minţim”. (Vezi citatul din chenarul  „O carte utilă copiilor voştri”.) Publicaţia