ERA o zi de duminică, la începutul anilor ’20 ai secolului al XVI-lea. Locuitorilor orășelului Meaux, situat în apropierea Parisului, nu le-a venit să creadă ce au auzit la biserică. Tocmai ascultaseră citirea Evangheliilor în limba lor maternă! Pasajul citit era în franceză, nu în latină.

Traducătorul Bibliei care luase această inițiativă era Jacques Lefèvre d’Étaples (numele latinesc fiind Jacobus Faber Stapulensis). Acesta i-a scris mai târziu unui prieten apropiat: „Nici nu-ți poți imagina cu câtă înflăcărare acționează Dumnezeu asupra minții unor oameni simpli ca să înțeleagă Cuvântul său”.

La acea vreme, Biserica Catolică și teologii din Paris se împotriveau folosirii traducerilor Bibliei în limbile vorbite de oamenii de rând. Așadar, ce l-a determinat pe Lefèvre să traducă Biblia în franceză? Cum a reușit el să-i ajute pe oamenii din popor să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu?

Înainte de a deveni traducător al Bibliei, Lefèvre s-a dedicat restabilirii mesajului original al lucrărilor clasice de filozofie și de teologie. El a constatat că, de-a lungul secolelor, mesajul textelor antice fusese distorsionat de redări greșite și de erori de traducere. Căutând adevăratul înțeles al scrierilor antice, el a început să studieze îndeaproape Vulgata, o traducere în limba latină a Bibliei, folosită de Biserica Catolică.

Studiind cu sinceritate Scripturile, Lefèvre a ajuns la concluzia că „doar studierea adevărului divin poate aduce fericirea în sens absolut”. Astfel, el a lăsat la o parte studierea filozofiei și s-a dedicat în întregime traducerii Bibliei.

În 1509, Lefèvre a publicat un studiu comparativ a cinci versiuni în latină ale Psalmilor, incluzând propriile corecturi aduse Vulgatei. * Spre deosebire de teologii din vremea sa, el s-a străduit să redea pasajele biblice într-un mod simplu și firesc. Metoda folosită de el pentru a interpreta Scripturile i-a influențat semnificativ și pe alți erudiți ai Bibliei și reformatori. (Vezi chenarul „ Cum a fost influențat Martin Luther de Lefèvre”.)

Deși catolic, Lefèvre era convins că o reformă în cadrul Bisericii se putea realiza doar dacă oamenilor de rând li se predau în mod corect Scripturile. Dar cum aveau aceștia să beneficieze de învățăturile Scripturilor de vreme ce majoritatea scrierilor sfinte erau în latină?

Iubirea profundă față de Cuvântul lui Dumnezeu l-a impulsionat pe Lefèvre să-l facă accesibil cât mai multor oameni. Pentru a-și atinge obiectivul, în iunie 1523, el a publicat o ediție de buzunar a Evangheliilor în limba franceză, în două  volume. Acest format, care costa doar jumătate din prețul Vulgatei, a făcut posibil ca și oamenii cu venituri mici să-și permită un exemplar al Bibliei.

Oamenii de rând au reacționat imediat cu mult entuziasm. Bărbați și femei deopotrivă au fost atât de dornici să citească cuvintele lui Isus în limba maternă, încât primele 1 200 de exemplare au fost vândute în doar câteva luni.

În prefața la Evanghelii, Lefèvre a explicat că le-a tradus în franceză pentru ca „enoriașii simpli” ai Bisericii „să poată fi la fel de siguri de adevărul biblic cum sunt cei care citesc Evangheliile în latină”. Dar de ce era Lefèvre atât de dornic să-i ajute pe oamenii de rând să cunoască ceea ce învață Biblia?

Lefèvre era conștient că învățăturile umane și filozofia au influențat negativ Biserica Catolică (Marcu 7:7; Coloseni 2:8). El era convins că venise timpul ca Evangheliile să fie „vestite în stare pură în toată lumea, astfel încât oamenii să nu mai fie induși în eroare de doctrine omenești”.

Lefèvre s-a străduit, de asemenea, să combată argumentele greșite ale celor care se împotriveau traducerii Bibliei în franceză. El le-a demascat ipocrizia, spunând: „Cum îi vor învăța [pe oameni] să asculte de poruncile lui Isus Cristos, dacă nici măcar nu vor ca oamenii de rând să vadă și să citească Evanghelia lui Dumnezeu în propria limbă?” (Romani 10:14).

Nu este de mirare că teologii de la Sorbona, Universitatea din Paris, au încercat imediat să-l  reducă la tăcere pe Lefèvre. În august 1523, ei s-au declarat împotriva traducerilor și explicațiilor Bibliei făcute în limbile vorbite de popor, considerându-le „dăunătoare Bisericii”. Dacă nu ar fi intervenit Francisc I, regele Franței, Lefèvre ar fi fost condamnat ca eretic.

Lefèvre nu a permis ca dezbaterile aprinse cu privire la lucrările sale să-l distragă de la traducerea Bibliei. În 1524, după ce a finalizat traducerea Scripturilor Grecești (cunoscute sub numele de Noul Testament), el a publicat o versiune în franceză a Psalmilor, astfel încât credincioșii să se poată ruga „cu mai multă devoțiune și cu sentimente mai profunde”.

Fără să stea pe gânduri, teologii de la Sorbona i-au analizat cu minuțiozitate lucrarea. La puțin timp după aceea, ei au cerut ca traducerea sa a Scripturilor Grecești să fie arsă în public și i-au criticat și alte lucrări susținând că „favorizează erezia lui Luther”. Când a fost chemat înaintea teologilor ca să-și susțină punctul de vedere, Lefèvre a decis să rămână „tăcut” și să fugă la Strasbourg. Acolo a continuat în mod discret să traducă Biblia. Chiar dacă unii au considerat că poziția sa trăda lipsă de curaj, Lefèvre a fost convins că acesta era cel mai bun răspuns pe care îl putea da celor ce nu apreciau adevărurile biblice, asemănate cu niște „perle” prețioase (Matei 7:6).

După aproape un an, regele Francisc I l-a numit pe Lefèvre tutorele fiului său de patru ani, Carol. Astfel, Lefèvre a avut suficient timp pentru a finaliza traducerea Bibliei. În 1530, la Anvers, în afara Franței, a fost tipărită, cu aprobarea împăratului Carol al V-lea, traducerea completă a Bibliei realizată de Lefèvre. *

De-a lungul vieții, Lefèvre a sperat ca Biserica să renunțe la tradițiile omenești și să se întoarcă la cunoștința pură din Scripturi. El a crezut cu tărie în „dreptul, chiar datoria, fiecărui creștin de a citi și a învăța personal Biblia”. De aceea a depus atâtea eforturi să facă Biblia accesibilă tuturor oamenilor. Deși dorința lui Lefèvre de a vedea o reformă în cadrul Bisericii nu s-a concretizat, moștenirea lui nu poate fi contestată: i-a ajutat pe oamenii de rând să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu.