Salt la conţinut

Salt la cuprins

Fragment al cărții Isaia din Sulurile de la Marea Moartă și o traducere modernă a textului în arabă (dedesubt); mesajul din Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost modificat

A fost modificat Cuvântul lui Dumnezeu?

A fost modificat Cuvântul lui Dumnezeu?

Unii se întreabă dacă nu cumva Cuvântul lui Dumnezeu a fost modificat. Profetul Isaia a declarat: „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna”. (Isaia 40:8) Cum putem fi siguri că promisiunile lui Dumnezeu au fost transmise cu exactitate până în zilele noastre?

Dumnezeu are puterea să-și ocrotească Cuvântul și să-l păstreze intact. În timpurile antice, când textul se copia de mână, unii copiști numărau cu atenție fiecare literă a textului sfânt pentru a fi siguri că nimic nu era adăugat, omis sau modificat. Cu toate acestea, fiind imperfecți, unii copiști au făcut mici greșeli.

CUM PUTEM FI SIGURI CĂ SFINTELE SCRIPTURI PE CARE LE AVEM AZI CONȚIN MESAJUL ORIGINAL?

Există mii de copii ale manuscriselor antice ale Sfintelor Scripturi. Comparând copiile între ele, se pot identifica greșelile. (Pentru mai multe informații, vezi articolul „A fost Biblia modificată?” de pe jw.org.)

Să luăm ca exemplu niște documente antice, numite Sulurile de la Marea Moartă, descoperite în 1947 de beduini în peșteri din apropiere de Marea Moartă. Sulurile conțin fragmente din Sfintele Scripturi vechi de peste două mii de ani. Specialiștii au comparat aceste manuscrise antice cu Sfintele Scripturi pe care le avem în prezent. Ce au descoperit ei?

Erudiții au constatat că textul actual al Cuvântului lui Dumnezeu corespunde cu scrierile originale. * Așadar, ceea ce citim azi în Sfintele Scripturi constituie mesajul original al lui Dumnezeu. Putem fi siguri că Dumnezeu a avut grijă ca mesajul său să rămână intact până în ziua de azi.

Prin urmare, putem citi Cuvântul lui Dumnezeu având deplină încredere că este exact. În continuare, să vedem ce putem învăța despre Dumnezeu de la profeții săi.

^ par. 7 The Complete Dead Sea Scrolls in English, de Geza Vermes, pagina 16.