De ce în prezent există atât de multe versiuni, sau traduceri, ale Bibliei? Consideri noile traduceri un ajutor sau un impediment în înțelegerea mesajului Bibliei? Cunoașterea provenienței lor te poate ajuta să le evaluezi în mod înțelept.

Mai întâi de toate, să vedem cine a scris Biblia și de ce.

Biblia este, în general, împărțită în două secțiuni. Prima secțiune are 39 de cărți, care conțin „cuvintele sacre ale lui Dumnezeu”. (Romani 3:2) Dumnezeu a inspirat bărbați fideli să scrie aceste cărți pe parcursul unei perioade de aproximativ 1 100 de ani: din 1513 î.e.n. până după 443 î.e.n. Majoritatea cărților au fost scrise în ebraică, de aceea această secțiune este numită Scripturile ebraice. Ea este cunoscută și ca Vechiul Testament.

Cea de-a doua secțiune are 27 de cărți, care constituie și ele „cuvântul lui Dumnezeu”. (1 Tesaloniceni 2:13) Dumnezeu i-a inspirat pe discipolii fideli ai lui Isus Cristos să scrie aceste cărți pe parcursul unei perioade de aproximativ 60 de ani: din 41 e.n. până în 98 e.n. Ei au scris, în general, în limba greacă, astfel că această secțiune este numită Scripturile grecești creștine, sau Noul Testament.

Împreună, aceste 66 de cărți inspirate alcătuiesc Biblia, mesajul lui Dumnezeu pentru omenire. Dar de ce s-au realizat diverse traduceri ale Bibliei? Iată trei motive importante:

• Pentru a le permite oamenilor să citească Biblia în limba maternă.

• Pentru a elimina greșelile făcute de copiști și a restabili astfel textul original al Bibliei.

• Pentru a înlocui limbajul arhaic cu unul modern.

 Te invităm să analizezi modul în care acești factori au fost luați în considerare la realizarea primelor două traduceri.

Cu aproximativ 300 de ani înainte de perioada în care a trăit Isus, erudiți evrei au început să traducă în greacă Scripturile ebraice. Traducerea lor a ajuns cunoscută drept Septuaginta. Cu ce scop a fost realizată? Pentru a-i ajuta pe mulți evrei, care vorbeau greaca, nu ebraica, să cunoască și să respecte „scrierile sfinte”. (2 Timotei 3:15)

Septuaginta a ajutat și milioane de neevrei, vorbitori de limbă greacă, să cunoască învățăturile Bibliei. Cum anume? Profesorul Wilbert Howard explică: „Pe la jumătatea secolului I, ea a devenit Biblia Bisericii Creștine, ai cărei misionari mergeau din sinagogă în sinagogă și «dovedeau cu citate că Isus era Mesia»”. (Faptele 17:3, 4; 20:20) Acesta este unul dintre motivele pentru care mulți evrei „și-au pierdut interesul față de Septuaginta”, precizează biblistul Frederick Bruce.

Pe măsură ce primeau cărțile Scripturilor grecești creștine, continuatorii lui Isus le puneau alături de Septuaginta, traducerea Scripturilor ebraice. Astfel a apărut Biblia, așa cum o știm în prezent.

La circa 300 de ani de la finalizarea Bibliei, eruditul Ieronim a realizat o traducere în latină, care a ajuns să fie cunoscută drept Vulgata. Întrucât existau deja unele traduceri în latină, de ce a fost nevoie de una nouă? Ieronim a vrut să corecteze „redările greșite, erorile evidente, adăugirile și omisiunile”, se afirmă în The International Standard Bible Encyclopedia.

Ieronim a corectat multe dintre acele greșeli. Ulterior, conducătorii religioși au cauzat cel mai mare rău: au declarat Vulgata singura traducere aprobată a Bibliei. Acest statut a fost menținut secole la rând! Astfel, mesajul Bibliei a ajuns de neînțeles pentru oamenii de rând, deoarece, în timp, latina a devenit o limbă moartă.

Între timp, oamenii au continuat să realizeze noi traduceri ale Bibliei, precum binecunoscuta Biblia Peșita, o traducere în siriacă din secolul al V-lea e.n. Însă abia în secolul al XIV-lea au început să se depună eforturi considerabile pentru ca oamenii de rând să poată citi Biblia în limba maternă.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, în Anglia, John Wycliffe a eliberat Biblia din lanțurile unei limbi moarte producând o versiune în limba engleză, limbă pe care oamenii din țara sa o puteau înțelege. La scurt timp după aceea, metodele de tipărire ale lui Johannes Gutenberg au contribuit la producerea și răspândirea noilor traduceri ale Bibliei realizate în multe limbi vorbite în Europa.

Odată cu apariția mai multor traduceri în engleză, criticii au pus la îndoială necesitatea realizării unor versiuni diferite în aceeași limbă. John Lewis, un cleric englez din secolul al XVIII-lea, a scris: „Limba se învechește și devine de neînțeles. Prin urmare, este necesar ca traducerile vechi să fie revizuite potrivit limbii curente și, astfel, să fie înțelese de generația actuală”.

Bibliștilor din prezent le este mai ușor să revizuiască vechile traduceri. Ei înțeleg mult mai bine limbile în care a fost scrisă Biblia și dispun de manuscrise biblice antice, foarte valoroase, descoperite recent. Acestea i-au ajutat să stabilească cu mai multă acuratețe care a fost textul original al Bibliei.

Așadar, noile traduceri ale Bibliei sunt realmente valoroase. Desigur, este nevoie de atenție când alegem o traducere. * Însă, dacă traducătorii au fost motivați de o iubire sinceră pentru Dumnezeu când au realizat o nouă versiune, atunci munca lor ne poate fi de un real folos.