„PENTRU mine, bunătatea fraților și a surorilor a contat cel mai mult”, a spus Lisa *, referindu-se la ceea ce a atras-o la adevăr. Și în cazul lui Anne, lucrurile au stat la fel. Ea a afirmat: „Ceea ce m-a sensibilizat a fost bunătatea fraților și a surorilor, nu neapărat doctrina”. Bunătatea a avut un impact hotărâtor asupra acestor surori, deși, în prezent, citirea Bibliei și meditarea la cele citite ocupă un loc important în viața lor.

În continuare, vom analiza două modalități prin care putem sensibiliza inima altora manifestând bunătate: vorbirea și acțiunile noastre. Apoi, vom vedea față de cine trebuie să manifestăm această calitate.

În Proverbele, capitolul 31, se spune despre o soție capabilă: „Pe limba ei este legea bunătății”. (Prov. 31:26) Ea permite acestei legi să-i influențeze tonul vocii și cuvintele. Și tații trebuie să țină cont de această lege când vorbesc. Majoritatea părinților știu că o vorbire aspră, pe un ton ridicat, poate avea un efect negativ asupra unui copil. În plus, foarte probabil, reacția nu va fi cea dorită. Însă, atunci când vorbesc cu bunătate, copilului îi va fi mult mai ușor să asculte.

Indiferent că suntem părinți sau nu, cum poate reflecta vorbirea noastră bunătate? În prima parte a versetului din Proverbele 31:26, găsim o idee utilă: „Își deschide gura cu înțelepciune”. Aceasta înseamnă să ne alegem cuvintele cu înțelepciune și să avem un ton al vocii adecvat. Este bine să ne întrebăm: „Îi voi irita pe alții prin ceea ce spun sau voi calma o situație tensionată?”. (Prov. 15:1) Ar fi înțelept să ne punem această întrebare înainte de a vorbi.

Un alt proverb spune: „Vorbirea necugetată este ca străpungerea unei săbii”. (Prov. 12:18) Când ne gândim la efectul pe care îl pot avea cuvintele și tonul vocii noastre, foarte probabil că vom fi mai atenți cum vorbim. Într-adevăr, dacă ținem cont de „legea bunătății”, nu-i vom răni pe alții prin cuvintele și tonul cu care le spunem. (Ef. 4:31, 32) Gândurile și cuvintele negative vor fi înlocuite de cuvinte amabile și pozitive și de un ton plin de căldură. Să remarcăm cum i s-a adresat Iehova lui Ilie pentru a-l încuraja când acesta era cuprins de teamă. Îngerul, care îl reprezenta pe Iehova, i-a vorbit cu „un glas liniștit și domol”. (1 Regi 19:12) Totuși, bunătatea nu se rezumă la o vorbire amabilă. Ea trebuie să se reflecte și în acțiuni. În ce fel?

Când imităm exemplul de bunătate al lui Iehova, vorbirea noastră amabilă va fi însoțită de fapte de bunătate. (Ef. 4:32; 5:1, 2) Lisa, menționată mai înainte, a vorbit despre o situație în care a simțit personal bunătatea fraților. „Când eu și familia mea a trebuit să ne mutăm urgent, două cupluri de Martori și-au luat liber de la serviciu ca să ne ajute să ne împachetăm lucrurile. Pe atunci, nici măcar nu studiam Biblia.” Acest gest de bunătate a impresionat-o pe Lisa atât de mult, încât a dorit să acorde o mai mare atenție adevărului.

 Și Anne, menționată la început, a fost impresionată de bunătatea Martorilor. Ea a spus: „Din cauza unor experiențe negative, devenisem foarte sceptică. Îmi era greu să am încredere în oameni. . . . Când i-am întâlnit pe Martori, le-am pus la îndoială motivațiile. M-am întrebat de ce se poartă atât de frumos cu mine. Dar bunătatea surorii cu care am studiat mi-a alungat orice îndoială”. Ce s-a întâmplat apoi? Ea spune: „Am început să iau în serios ceea ce învățam”.

Să remarcăm că Lisa și Anne au fost foarte impresionate de faptele de bunătate ale unor frați și surori, ceea ce le-a determinat să accepte mai ușor adevărul. Bunătatea celor din congregație le-a ajutat să aibă mai multă încredere în Iehova și în poporul său.

Datorită personalității sau culturii în care au crescut, unora le este ușor să folosească cuvinte plăcute și să aibă o expresie caldă și prietenoasă a feței, ceea ce este lăudabil. Însă această bunătate nu  trebuie confundată cu bunătatea care provine de la Dumnezeu. (Compară cu Faptele 28:2.)

Acest gen de bunătate este un aspect al rodului spiritului sfânt. (Gal. 5:22, 23) Pentru a o cultiva, trebuie să permitem spiritului sfânt să ne influențeze gândirea și acțiunile. Când facem aceasta, ne arătăm dorința sinceră de a-i imita pe Iehova și pe Isus. Și, fiind continuatori ai lui Cristos, manifestăm un interes activ față de alții. Așadar, întrucât suntem motivați de iubirea pentru Iehova și pentru semeni, bunătatea noastră devine o calitate puternică, vie, care izvorăște din inimă, fiindu-i plăcută lui Iehova.

Poate că ne este ușor să le răspundem cu bunătate celor care au fost buni cu noi sau celor apropiați. (2 Sam. 2:6) O modalitate simplă este de a le fi recunoscători. (Col. 3:15) Dar ce putem face în situația în care considerăm că o persoană nu merită să-i arătăm bunătate?

Să medităm la următorul aspect: Iehova este exemplul suprem de manifestare a bunătății nemeritate. Cuvântul său scris ne învață o lecție importantă despre această calitate. Expresia „bunătate nemeritată” este folosită de multe ori în Scripturile grecești creștine. Cum arată Dumnezeu bunătate față de noi?

Iehova manifestă bunătate față de toți oamenii de pe pământ dându-le lucrurile necesare pentru a trăi. (Mat. 5:45) De fapt, el le-a arătat oamenilor bunătate chiar înainte ca ei să-l cunoască. (Ef. 2:4, 5, 8) De exemplu, a dat în folosul omenirii ce a avut mai bun: viața Fiului său unic-născut. Apostolul Pavel a scris că Iehova a oferit răscumpărarea „după bogăția bunătății sale nemeritate”. (Ef. 1:7) De asemenea, el continuă să ne îndrume și să ne învețe, chiar dacă păcătuim și îl dezamăgim. Instruirea sa este „ca ploaia măruntă pe iarbă”. (Deut. 32:2) Mai mult, însuși viitorul nostru depinde de bunătatea lui Iehova. (Compară cu 1 Petru 1:13.) Bineînțeles, este imposibil să-l răsplătim pe Iehova pentru toată bunătatea sa față de noi.

Fără îndoială, bunătatea lui Iehova ne atinge inima și este o forță motivațională. Prin urmare, în loc să arătăm bunătate doar față de cei care sunt buni cu noi, să ne străduim să-l imităm pe Iehova făcând din bunătate o trăsătură a personalității noastre. (1 Tes. 5:15) Când bunătatea devine o constantă a vieții noastre, suntem asemenea unui foc într-o zi geroasă. Bunătatea noastră va fi o binecuvântare pentru membrii familiei, colaboratorii în închinare, colegii de muncă sau de școală și vecini.

Gândește-te la efectul bun pe care îl are asupra familiei și a congregației bunătatea pe care o manifești prin cuvinte și fapte. Poate că cineva din congregație are nevoie de ajutorul tău pentru a se îngriji de casă ori de grădină sau pentru a face unele activități periodice, cum ar fi mersul la cumpărături. În plus, dacă în lucrare întâlnești o persoană care are nevoie de ajutor practic, fii dispus să manifești bunătate față de ea.

Așadar, să urmăm exemplul lui Iehova și să permitem ca vorbirea și acțiunile noastre să reflecte mereu „legea bunătății”.