Citind relatarea despre creație din cartea biblică Geneza aflăm ce i-a spus Dumnezeu primului om, Adam: „Din orice pom din grădină poți să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri”. (Geneza 2:16, 17) Din această afirmație simplă și clară reiese că, dacă ar fi respectat porunca lui Dumnezeu, Adam nu ar fi murit, ci ar fi continuat să trăiască în grădina Edenului.

Din nefericire, în loc să asculte și să trăiască veșnic, Adam a ales să ignore porunca lui Dumnezeu. Astfel, când soția lui, Eva, i-a dat un fruct din pomul interzis, el a mâncat. (Geneza 3:1-6) Consecințele acelui act de neascultare sunt evidente și în prezent. Apostolul Pavel a spus: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea s-a extins la toți oamenii, fiindcă toți au păcătuit”. (Romani 5:12) Acel „singur om” a fost, evident, Adam. Dar care a fost păcatul și de ce a dus acesta la moarte?

Neascultarea lui Adam – faptul că a ales în cunoștință de cauză să încalce legea lui Dumnezeu – a constituit păcatul. (1 Ioan 3:4) Iar pedeapsa pentru păcat este moartea, așa cum i-a spus Dumnezeu lui Adam. Atât timp cât Adam și urmașii săi ar fi ascultat de porunca lui Dumnezeu, ei ar fi fost fără păcat și nu ar fi murit. Dumnezeu  nu i-a creat pe oameni pentru a muri, ci pentru a trăi veșnic.

Nu există nicio urmă de îndoială că, așa cum se spune în Biblie, moartea „s-a extins la toți oamenii”. Dar este posibil ca o parte din om să continue să trăiască după ce acesta moare? Mulți spun că o parte numită „suflet” este nemuritoare. Însă aceasta ar însemna că Dumnezeu l-a mințit pe Adam. În ce sens? Dacă o parte din noi ar continua să trăiască în alt domeniu, înseamnă că moartea nu ar fi pedeapsa pentru păcat, așa cum a afirmat Dumnezeu. Biblia spune: „Este imposibil ca Dumnezeu să mintă”. (Evrei 6:18) În realitate, Satan a fost cel care a mințit, când i-a spus Evei: „În mod sigur nu veți muri”. (Geneza 3:4)

Se ridică următoarea întrebare: Dacă doctrina nemuririi sufletului se bazează pe o minciună, atunci ce se întâmplă în realitate la moarte?

În relatarea despre creație din Geneza se afirmă: „Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit un suflet viu”. Expresia „suflet viu” este traducerea cuvântului ebraic néphesh, * care înseamnă literalmente „ființă ce respiră”. (Geneza 2:7)

Așadar, Biblia dezvăluie că oamenii nu au fost creați ca ființe cu un suflet nemuritor. Fiecare om este „un suflet viu”. De aceea, oricât vei căuta, în Biblie nu vei găsi niciun verset care să conțină expresia „suflet nemuritor”.

De vreme ce Biblia nu spune că oamenii ar avea un suflet nemuritor, de ce atât de multe religii predau contrariul? Pentru a afla răspunsul trebuie să ne întoarcem în Egiptul antic.

Herodot, un istoric grec din secolul al V-lea î.e.n., a spus despre egipteni că au fost „primii care au susținut ideea nemuririi sufletului”. Și babilonienii, alt popor antic, au cochetat cu această idee. În 332 î.e.n., când Alexandru cel Mare a cucerit Orientul Mijlociu, această învățătură fusese deja promovată de filozofii greci. În scurt timp, ea s-a răspândit în tot Imperiul Grec.

În secolul I e.n., două secte iudaice importante, esenienii și fariseii, promovau ideea că sufletul supraviețuiește morții corpului. În The Jewish Encyclopedia se spune: „Credința în nemurirea sufletului a apărut la evrei în urma contactului cu gândirea greacă, în special cu filozofia lui Platon”. Și istoricul evreu Josephus a susținut că această învățătură nu se bazează pe Sfintele Scripturi, ci își are rădăcinile în „credința fiilor Greciei”, pe care el a considerat-o doar o colecție de mituri și legende.

Pe măsură ce cultura elenă a continuat să se extindă, așa-zișii creștini au adoptat și această învățătură păgână. Istoricul Jona Lendering a spus: „Teoria lui Platon, potrivit căreia sufletele se aflau cândva într-un loc mai bun, iar acum trăiesc într-o lume decăzută, a favorizat împletirea filozofiei platonice cu doctrina creștină”. Astfel, învățătura păgână a nemuririi sufletului a fost asimilată de biserica „creștină” și a devenit un element fundamental al învățăturilor acesteia.

Apostolul Pavel a dat în secolul I următorul avertisment: „Cuvintele inspirate spun clar că, în timpurile care vor veni, unii vor renunța la credință, dând atenție unor cuvinte inspirate care induc în eroare și unor învățături ale demonilor”. (1 Timotei 4:1) Cât de adevărate s-au dovedit a fi aceste cuvinte! Doctrina nemuririi sufletului este doar una dintre ‘învățăturile demonilor’. Ea nu se bazează pe Biblie, ci își are rădăcinile în filozofiile și religiile păgâne din Antichitate.

Din fericire pentru noi, Isus a spus: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”. (Ioan 8:32) Dobândind o înțelegere exactă a adevărurilor biblice suntem eliberați de învățăturile și practicile care îl dezonorează pe Dumnezeu, promovate de atât de multe religii. În plus, adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu ne eliberează din lanțurile tradițiilor și superstițiilor asociate cu moartea. (Vezi chenarul „ Unde sunt morții?”.)

Scopul Creatorului nostru nu era ca oamenii să trăiască 70 sau 80 de ani pe pământ, iar apoi să trăiască o eternitate într-un alt domeniu. El a dorit ca oamenii să trăiască veșnic chiar aici, pe pământ, ca fii ascultători. Acest scop măreț este o expresie a iubirii lui Dumnezeu față de omenire și se va împlini negreșit. (Maleahi 3:6) Cuvintele psalmistului, scrise sub inspirație divină, ne dau următoarea asigurare: „Cei drepți vor moșteni pământul și vor locui pentru totdeauna pe el”. (Psalmul 37:29)