Salt la conţinut

Filiala Martorilor lui Iehova din Bișkek (Kârgâzstan)

23 DECEMBRIE 2021
KÂRGÂZSTAN

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului susține că Kârgâzstanul a încălcat drepturile Martorilor lui Iehova

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului susține că Kârgâzstanul a încălcat drepturile Martorilor lui Iehova

Cei 15 membri ai Comitetului ONU pentru Drepturile Omului (CCPR) au condamnat în unanimitate Kârgâzstanul pentru încălcarea dreptului fundamental al Martorilor lui Iehova de a-și practica religia în trei regiuni ale țării. În hotărârea sa, consemnată într-un document de șapte pagini, CCPR cere Kârgâzstanului să le acorde Martorilor „despăgubiri corespunzătoare” și „să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica astfel de abuzuri în viitor”. Este a doua oară când CCPR condamnă Kârgâzstanul pentru încălcarea drepturilor Martorilor.

Prima persoană juridică locală a Martorilor lui Iehova din Kârgâzstan a fost înregistrată în 1993. La nivel național, ei au fost înregistrați în 1998. Prin urmare, Martorii din întreaga țară se bucură de libertate de închinare de mulți ani. Totuși, de peste zece ani, Secretariatul de Stat pentru Culte (SCRA) refuză să înregistreze trei persoane juridice locale ale Martorilor lui Iehova din regiunile sudice Oș, Narân și Djalal-Abad. Frații au depus mai multe cereri de înregistrare, dar fără niciun rezultat. Ca urmare, frații și surorile din aceste regiuni nu-și pot manifesta convingerile, nu pot ține întruniri și congrese, nu pot deține un loc de închinare și nici nu pot folosi o proprietate ca loc de închinare. De aceea, CCPR a găsit Kârgâzstanul vinovat de discriminarea pe motive religioase a Martorilor lui Iehova din cele trei regiuni.

CCPR așteaptă ca autoritățile kârgâze „să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica astfel de abuzuri în viitor”. Kârgâzstanul are 180 de zile la dispoziție pentru a informa CCPR în legătură cu pașii întreprinși în acest sens.

Rămâne de văzut dacă autoritățile kârgâze vor implementa hotărârea CCPR și le vor permite fraților și surorilor noastre din cele trei regiuni să-și practice religia. Totuși, experții în drepturile omului din cadrul organizației Forum 18, care monitorizează cu atenție situația, au spus că SCRA „a ignorat o hotărâre ONU asemănătoare în 2019”.

Indiferent dacă Kârgâzstanul va respecta sau nu hotărârea ONU, suntem siguri că Iehova vede prin ce trec frații noștri din această țară. (Psalmul 37:18) Tatăl nostru ceresc va continua să binecuvânteze loialitatea și curajul lor. (Psalmul 37:28)