Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cititorii întreabă . . .

Trebuie să crezi în Trinitate pentru a fi considerat creştin?

Trebuie să crezi în Trinitate pentru a fi considerat creştin?

Un manual de liceu, Religiile lumii în Danemarca, publicat în 2007, îi descrie pe Martorii lui Iehova ca fiind o minoritate creştină care urmează îndeaproape învăţăturile Bibliei. De fapt, Martorii lui Iehova sunt a treia religie creştină ca mărime din Danemarca.

Totuşi, un episcop al Bisericii Naţionale Daneze a criticat aspru decizia autoarei de a-i include pe Martori în manual. De ce? „Încă n-am întâlnit niciun teolog care să-i considere [pe Martorii lui Iehova] creştini“, a spus episcopul. „Ei resping Trinitatea, care este esenţa religiei creştine.“

Autoarea cărţii, Annika Hvithamar, specialistă în sociologia religiilor, a precizat că, atunci când sunt întrebaţi de ce se consideră creştini, aproape niciodată oamenii nu răspund că motivul ar fi credinţa lor în Trinitate, sau Sfânta Treime. În plus, într-o secţiune din manual, intitulată „Eşti creştin?“, se afirmă: „Doctrina Trinităţii este una dintre cele mai complicate probleme ale teologiei creştine“. Tot aici se arată: „Întotdeauna a fost dificil să le explici celor care nu au studii teologice de ce Dumnezeul creştinilor este totuşi un singur dumnezeu, nu trei“.

„Doctrina Trinităţii este una dintre cele mai complicate probleme ale teologiei creştine“

Ceea ce ne învaţă Biblia despre Dumnezeu şi despre Isus este simplu şi clar, nu greu de înţeles. Nici termenul „trinitate“, nici noţiunea de trinitate nu se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia afirmă în mod clar că Isus Cristos este Fiul întâi născut al lui Dumnezeu (Coloseni 1:15). De asemenea, ea arată că Isus este „mediator între Dumnezeu şi oameni“ (1 Timotei 2:5). Iar despre Tatăl, Biblia spune: „Tu, al cărui nume este Iehova, numai tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul!“ (Psalmul 83:18).

Pentru Martorii lui Iehova, credinţa în Isus este vitală (Ioan 3:16). De aceea, ei privesc cu toată seriozitatea porunca sa: „Este scris: «Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru»“ (Matei 4:10). Iar cei care se străduiesc să asculte de poruncile lui Cristos pot fi numiţi pe bună dreptate creştini.