Salt la conţinut

Salt la cuprins

Merg toţi oamenii buni la cer?

Merg toţi oamenii buni la cer?

Merg toţi oamenii buni la cer?

ÎN SEARA dinaintea morţii sale, după ultima cină cu apostolii, Isus a promis că le va da ca răsplată un loc în cer. El a spus: „În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, fiindcă mă duc să vă pregătesc un loc“ (Ioan 14:2). De ce le promitea Isus apostolilor un loc în cer? Ce urmau să facă ei acolo?

Isus avea în vedere o însărcinare specială pentru discipolii săi. În aceeaşi seară, el a spus: „Voi sunteţi cei care aţi rămas întotdeauna cu mine în încercările mele. Eu închei un legământ cu voi, aşa cum Tatăl meu a încheiat un legământ cu mine, pentru un regat“ (Luca 22:28, 29). Dumnezeu îi promisese lui Isus că el avea să fie Regele desemnat să satisfacă una dintre cele mai importante necesităţi ale omenirii: o bună guvernare. Isus îi va elibera pe oameni de suferinţă şi îi va distruge pe cei care îi asupresc. Deşi va avea supuşi răspândiţi „până la marginile pământului“, tronul său va fi în cer (Psalmul 72:4, 8; Daniel 7:13, 14).

Totuşi, Isus nu va domni singur. El le-a promis apostolilor un loc în cer. Ei au fost primii aleşi pentru a „domni ca regi peste pământ“ (Revelaţia 5:10).

Dar câte persoane vor merge la cer? Ca în orice guvern, cei ce domnesc în Regatul ceresc al lui Dumnezeu sunt puţini în comparaţie cu oamenii asupra cărora îşi exercită autoritatea. Celor care vor domni cu el, Isus le-a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit de cuviinţă să vă dea regatul!“ (Luca 12:32). Această „turmă mică“ va avea în cele din urmă 144 000 de membri (Revelaţia 14:1). Numărul acesta este mic dacă ne gândim la milioanele de oameni care se vor bucura de viaţă veşnică pe pământ ca supuşi loiali ai Regatului (Revelaţia 21:4).

Prin urmare, nu toţi oamenii buni merg la cer. De pildă, despre David, care a fost un rege bun, apostolul Petru a spus clar: „David n-a urcat la ceruri“ (Faptele 2:34). Şi Ioan Botezătorul a fost un om bun. Totuşi, Isus a arătat că Ioan nu avea să fie înălţat la cer pentru a domni ca rege. Isus a zis: „Printre cei născuţi din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în regatul cerurilor este mai mare decât el“ (Matei 11:11).

Veţi primi răsplata rezervată oamenilor buni?

Ce trebuie să facă cineva pentru a primi răsplata vieţii veşnice pe pământ? Iată ce a spus Isus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Să observăm că Dumnezeu, din iubire pentru oameni, le oferă tuturor posibilitatea de a trăi veşnic, însă doar cei care „manifestă credinţă“ vor primi această răsplată.

Credinţa trebuie să se bazeze pe o cunoştinţă exactă (Ioan 17:3). Puteţi demonstra că vă număraţi printre cei buni dacă învăţaţi mai multe despre scopul lui Iehova cu privire la oameni. Lucrurile învăţate vă vor insufla credinţă, iar credinţa vă va îndemna la acţiune. Nu ezitaţi să treceţi la fapte! Astfel, şi dumneavoastră veţi putea avea perspectiva de a trăi veşnic!

[Chenarul de la pagina 7]

Ce spune Biblia?

Întrebare:

Ce se întâmplă cu oamenii buni când mor?

Răspuns:

„Cei morţi nu sunt conştienţi de nimic.“ (ECLESIASTUL 9:5)

Întrebare:

Ce speranţă de viitor există pentru oamenii buni?

Răspuns:

„Vine ceasul când toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul său [al lui Isus] şi vor ieşi afară.“ (IOAN 5:28, 29)

Întrebare:

Unde vor trăi majoritatea oamenilor buni?

Răspuns:

„Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el.“ (PSALMUL 37:29)