Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

Ce ar trebui să știu despre fumat și vaping?

Ce ar trebui să știu despre fumat și vaping?

 „În zona mea nu prea sunt persoane sub 25 de ani care să nu fi fumat sau vapat vreodată.” (Julia)

În acest articol:

 Ce ar trebui să știi

  •   Țigările ucid. Nicotina, substanța de bază din tutun, este o substanță toxică ce dă o dependență foarte puternică. Potrivit Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, „consumul de tutun este cauza majoră a îmbolnăvirilor și a deceselor premature la nivel mondial care poate fi prevenită”.

     „Lucrez în domeniul medical ca ecografist și am văzut multe ecograme care arată efectul fumatului asupra pacienților. Sunt șocată să văd cât de multă placă de aterom se acumulează pe pereții arterelor foștilor fumători. Îmi prețuiesc atât de mult corpul, încât nici măcar n-aș încerca să fumez.” (Theresa)

     Știai că? Țigările conțin circa 7 000 de substanțe chimice, multe dintre ele fiind toxice. În fiecare an, milioane de oameni mor din cauza bolilor asociate fumatului.

  •   Vapingul expune consumatorul la substanțe toxice. Vapingul, sau folosirea stilourilor de vapat ori a țigărilor electronice, poate cauza leziuni pulmonare și deces. În plus, la fel ca țigările, multe produse de vapat conțin nicotină. Pentru că dă o dependență foarte puternică, nicotina poate „afecta creierul tinerilor crescând vulnerabilitatea la dependența de alte droguri”, se afirmă într-o fișă informativă referitoare la țigările electronice.

     „Unele produse de vapat, cu denumiri precum vată de zahăr sau cireșe negre, au arome dulci care-i atrag în special pe copii și pe adolescenți. Gustul lor plăcut îi face să creadă că sunt inofensive.” (Miranda)

     Știai că? Vaporii produși de țigările electronice nu sunt doar vapori de apă. Ei conțin particule dăunătoare, inclusiv metale grele, care ajung în plămâni.

 Riscuri asociate cu fumatul și vapingul

  1.  1) Tulburări cognitive, dificultăți de concentrare și tulburări de dispoziție, mai ales când creierul nu este pe deplin dezvoltat

  2.  2) Gingii inflamate și carii dentare

  3.  3) Inflamație cronică a plămânilor și boli cardiace

     Agravarea astmului bronșic

     Dureri de stomac și greață

 Ce poți face

  •   Informează-te. Nu crede tot ce auzi, de exemplu, că vapingul este inofensiv sau că este o metodă bună de a scăpa de stres. Fă cercetări și ia o decizie în cunoștință de cauză.

     Principiu biblic: „Cel naiv crede orice cuvânt, dar cel prevăzător ia seama la pașii săi”. (Proverbele 14:15)

     „Dacă iei în considerare consecințele fumatului și ale vapingului, îți dai seama că nu-i deloc o distracție inofensivă, așa cum vor să lase impresia vedetele sau colegii.” (Evan)

     Gândește-te: Sunt mai fericiți tinerii care fumează sau vapează? Sunt mai pregătiți să facă față situațiilor stresante din viață, atât în prezent, cât și în viitor? Sau nu fac altceva decât să-și înmulțească problemele?

  •   Caută modalități eficiente de a face față anxietății. Există multe activități sănătoase care te pot ajuta să reduci anxietatea. De exemplu, ai putea să faci sport, să citești sau să petreci timp cu prietenii care te încurajează. Când ai multe lucruri bune de făcut, nu mai simți nevoia să fumezi.

     Principiu biblic: „Îngrijorarea doboară inima omului, dar un cuvânt bun o înveselește”. (Proverbele 12:25)

     „Lumea crede că fumatul și vapingul te pot ajuta să scapi de stres. În cel mai bun caz, te pot face să te simți bine pe moment, dar vei avea de suferit pentru tot restul vieții. Sunt metode mult mai bune de a face față stresului.” (Angela)

     Gândește-te: Care sunt unele modalități prin care poți face față cu succes stresului? Dacă ai nevoie de ajutor, vezi articolul Cum pot face față îngrijorărilor? din seria Tinerii se întreabă.

A te baza pe substanțe care dau dependență ca să scapi de anxietate e ca și cum ai sări în ocean ca să scapi de ploaie. Nu vei face decât să-ți înmulțești problemele!

  •   Fii pregătit să reziști presiunilor. Colegii de școală sau chiar divertismentele pe care le alegi te pot influența. Filmele, emisiunile TV și social media prezintă adesea fumatul sau vapingul ca fiind ceva cool și distractiv.

     Principiu biblic: „Oamenii maturi . . . și-au exersat capacitatea de înțelegere ca să deosebească binele de rău”. (Evrei 5:14)

     „Când eram la școală, mulți dintre colegii mei mă respectau pentru că nu fumam sau vapam. După ce le-am spus clar care era poziția mea, au ajuns să-mi ia apărarea. Oricât de ciudat ar părea, când ceilalți știu care este poziția ta, ești ocrotit.” (Anna)

     Gândește-te: Te poți împotrivi presiunilor? Îți vin în minte unele situații în care ai reușit? Dacă ai nevoie de ajutor, vezi foaia de lucru „Presiuni din partea colegilor – plan” din capitolul 15 al cărții Tinerii se întreabă – Răspunsuri practice, volumul II.

  •   Alege-ți cu atenție prietenii. Vei fi mai puțin tentat să fumezi sau să vapezi dacă prietenii tăi gândesc la fel ca tine în această privință.

     Principiu biblic: „Cine umblă cu înțelepții va deveni înțelept, dar cine se asociază cu proștii va avea de suferit”. (Proverbele 13:20, Noua traducere în limba română)

     „Contează foarte mult ca prietenii tăi să aibă calități precum stăpânirea de sine și integritatea. Când vezi că le merge bine, ești motivat să fii ca ei.” (Calvin)

     Gândește-te: Te susțin prietenii tăi apropiați să ai un stil de viață curat și sănătos? Sau te „sabotează”?

 Dar marijuana? E inofensivă?

 Mulți consideră că marijuana e inofensivă. Dar asta-i o minciună!

  •   Tinerii care consumă marijuana riscă să devină dependenți de ea. Potrivit studiilor, consumul de marijuana poate afecta permanent creierul, ceea ce ar putea însemna și scăderea IQ-ului.

  •   Potrivit Administrației Serviciilor pentru Sănătate Mentală și Abuz de Substanțe Chimice din Statele Unite, „cercetările arată că persoanele care consumă marijuana sunt mai predispuse să aibă probleme în relațiile cu alții, rezultate școlare slabe, mai puține realizări pe plan profesional și un nivel scăzut de satisfacție în viață”.

     „Am fost tentat să fumez marijuana în special pentru că voiam să scap de anxietate. Dar apoi m-am gândit la consecințe: aș fi putut deveni dependent, aș fi cheltuit o grămadă de bani și mi-aș fi distrus sănătatea. Mi-am dat seama că n-aș fi făcut altceva decât să-mi agravez anxietatea.” (Judah)